Ţesut sub pleoapa unui zeu indulgent, viitorul e un continent nedescoperit, în măsura în care trecutul, vorba lui L. P. Hartley, e o ţară străină. Şi iată că, într-o lume care nu se poate opri să-şi ipotecheze viitorul la bănci şi într-un fotbal insalubru până la greaţă, Timişoara revine în zona din care n-ar fi trebuit să plece niciodată. În zona demnităţii, a valorilor pe care promisiunea succesului sintetic nu le poate curba. Flămândă de fotbal, Timişoara a acceptat de câteva ori jocul de-a adopţia şi a girat cu prestigiul ei o serie de manevre care n-au făcut altceva decât să întreţină o iluzie. De aici a rezultat un balet al himerelor, care a împins principala echipă a urbei în prim-planul Ligii I, dar în acelaşi timp a expus-o ironiilor şi i-a erodat soclul de respectabilitate.
Sursa: http://ripensiatimisoara.ro
