S-a stabilit lotul pentru Marbella.

Sursa Foto :facebook./FCPoliTimisoara
Valentin Velcea a stabilit lotul de 20 de jucători care va pleca, mâine dimineaţă, către Marbella. Printre cei care vor face deplasarea în cel de-al doilea stagiu de pregătire nu se regăsesc străinii veniţi în probe în această iarnă, Hernan Essers şi Sinisa Babic. Essers şi Babic n-au convins în jocul-şcoală cu Poli II şi, cel mai probabil, vor părăsi clubul. În schimb, în lotul deplasat de Velcea la Marbella şi-a făcut loc fundaşul Claudiu Belu, marcatorul golului victoriei pentru "satelit" în amicalul de sâmbătă. În Spania vor face joncţiunea cu echipa şi jucătorii aflaţi la loturile reprezentative ale României, Dorin Goga, Florin Ilie, Andrei Dăruială şi Marian Fuchs. În ceea ce-l priveşte pe Laszlo Sepsi, şansele ca acesta să revină la echipă sunt destul de mici, avocaţii săi susţinând că jucătorul a devenit liber de contract, după intervenţia la TAS. Iată lista completă de fotbalişti ce vor pleca mâine dimineaţă în Spania: 



Portari: Serghei Lepmets, Mario Kirev 


Fundaşi: Claudiu Belu-Iordache, Ioan Mera, Rafael Rocha, Florin Sandu, Cristian Scutaru 


Mijlocaşi: Artur Pătraş, Adrian Popa, Adrian Poparadu, Adrian Zaluschi, Cătălin Chiş, George Petcuţ, Răzvan Dobricean, Nicolas Gorobsov,


Atacanţi: Alexandru Popovici, Tosaint Ricketts, Alexandru Boştină, Mircea Axente, Rover Cârstea


sursa: Banat Sport