Săptămânile ce urmează pot fi decisive pentru soarta clubului alb-violet. Cele două audituri efectuate asupra clubului s-au finalizat şi, după spusele lui Marian Iancu, datoriile sunt chiar mai mici decât cele din raportul publicat pe site-ul oficial al echipei în luna noiembrie.
"Ştiam rezultatul celor două audituri, deoarece noi pusesem de ceva timp toate datoriile şi creanţele noastre pe site. De fapt, sumele rezultate din audit sunt mult mai mici decât cele publicate de noi. Între timp au mai scăzut, am reuşit să achităm aproximativ 2 milioane de euro", a declarat Iancu, la sport.ro.
Şeful BkP e sigur de asocierea între grupul său de firme şi forţa locală, reprezentată de Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi Universitatea Politehnică. "Autorităţile trebuie să vină alături de noi, deoarece suntem mult prea singuri. Vor veni cu certitudine. E simbolul lor, ei l-au creat, eu vreau doar să fiu parte din acest simbol, cu 49%", a mai spus Iancu.
Finanţatorul Politehnicii e convins că, odată cu implementarea noului acţionariat, se vor realiza investiţii ample, în special în infrastrructură. "Investiţii vor fi din nou la echipă, porobabil va fi construit un stadion nou şi la Timişoara. Nu sunt sigur de acest lucru, dar mă gândesc că dacă vor fi proprietari ai acestui brand, se vor axa mai mult pe investiţiile în infrastructură", a mai spus Iancu.Sursa: Banat Sport