Record alb-violet la nivelul primelor două ligi


Poli Timişoara e singura formaţie din primele două eşaloane ale ţării care se poate lăuda cu un parcurs perfect în ceea ce priveşte meciurile de pe teren propriu. Elevii lui Velcea n-au cedat niciun punct în campionat pe "Dan Păltinişanu", obţinând 7 victorii din 7 meciuri. Nicio formaţie de Liga I sau de Liga a II-a nu se poate lăuda cu un asemenea record, în ceea ce priveşte meciurile de pe teren propriu.Dintre prim-divizionare, cel mai bine stă la acest capitol Rapidul, singura grupare care n-a pierdut niciun joc în propriul fief.

În ceea ce priveşte grupările din B, doar Viitorul Constanţa, liderul Seriei I, se apropie de polişti. Gruparea de la malul mării a câştigat şapte din cele opt dispute de pe teren propriu, remizând doar cu Gloria Buzău, scor 2-2. Trei formaţii din C au reuşit performanţa Politehnicii Dacă în primele două ligi nicio altă echipă n-a mai câştigat toate punctele din meciurile de pe teren propriu, în eşalonul al treilea regăsim trei formaţii care au reuşit această performanţă. În Seria 1, ASC Bacău n-a pierdut niciun punct acasă, însă forma mai slabă arătată în deplasare o plasează doar pe locul 3, în spatele lui Petrotub Roman şi Rapid Suceava. Celelalte două formaţii vin din Seria 6, şi ocupă primele două poziţii ale ierarhiei. E vorba despre Corona Braşov şi Olimpia Satu Mare, ambele cu 7 victorii din tot atâtea posibile în propriul fief. 15-3 e golaverajul Politehnicii în jocurile de pe teren propriu          
Sursa : banatsport.ro